DESPRE MINE
Hai să ne cunoaștem!
Numele meu este Daniela Dobre și sunt terapeut holistic din anul 2018.
Decizia de a deveni terapeut a venit din iubirea față de oameni, din iubirea față de mine și din dorința sinceră de a-i ajuta pe cei din jur să-și recâștige bucuria de a trăi.
Ca orice om, am avut și eu propriile provocări. Ele m-au condus către dorința de a face, zi de zi, ceea ce îmi place cu adevărat, astfel încât să pot fi un exemplu pentru copiii mei, cei care m-au inspirat și m-au adus pe acest drum.
Cred cu tărie că în fiecare dintre noi există o scânteie divină, iar atunci când este trezită, ne poate ajuta să ne vindecăm și să ne regăsim echilibrul. În același timp, vindecarea are nevoie și de susținere, motiv pentru care avem nevoie unii de ceilalți.
În practica mea, folosesc mai multe specializări și instrumente terapeutice, alese cu grijă, pentru a putea oferi sprijin cât mai potrivit fiecărei persoane.
Vă aștept cu iubire și bucurie să parcurgem împreună planul de tratament cel mai potrivit pentru vindecarea de care aveți nevoie, fie că este vorba despre o stare din care simțiți că nu mai reușiți să ieșiți, despre prevenție, despre blocaje emoționale sau despre dureri în corp ori afecțiuni cronice.
Vezi ce spun clienții mei:
mai 18, 2024
Recomand cu încredere și căldură Terapia Bowen și pe Daniela pentru implicarea și energia cu care trateaza fiecare afecțiune in parte (cunoscută sau nu).
Fie că problemele sunt de natură fizică sau emoțională își gasesc sigur rezolvarea intr-un ambient plăcut, curat și relaxant.
❤️🧡💛💚💙💜
Revin cu drag de fiecare dată.
Ale W.